"Noaptea generalului" (o carte despre soarta tragică a lui Dragoljub - Draža Mihajlović, general al armatei regale iugoslave în timpul celui de al doilea război mondial, trădat de rege şi de aliaţi şi ucis de gealaţii lui Josip Broz Tito). 
 

........................................................................................................................................................... 
 
 
 
 

...... 
 
 

Americă! Dacă îl lichidează pe generalul Mihajlović, vei avea pe conştiinţă sângele lui nevinovat. 

(Ruth Mitchell, 
"The Journal American" 
27 aprilie 1946) 

...... 
 

De ieri, procurorul Minić  îşi pregăteşte atacul istoric la procesul a cărui dată încă nici nu a fost fixată. Nu l-a văzut niciodată pe procurorul sovietic Vişinski, ba chiar nici fotografia acestuia, însă se cutremura la gândul că îi seamănă şi fericit că nu-i va înşela tovarăşului Vişinski aşteptările. 
Tot ceea ce a spus tovarăşul Vişinski despre Buharin şi Tuhacevski eu pot să reînnoiesc în cazul trădătorului poporului, Draža Mihajlović - gândea Minić. Pot pregăti martori convingători: tatăl victimei înjunghiate, ţăranca pe care au siluit-o şi au bătut-o cetnicii măr, partizanul care l-a văzut pe Draža cu nemţii...Pot falsifica documente, pot să-i silesc pe cetnici să recunoască totul. Pot să prezint fotografiile celor ucişi de ustaşi drept dovezi ale crimelor înfăptuite de cetnici. Pot aduce la Judecătorie un public care să urle, să ameninţe, să ceară linşarea. Pot totul, dar, din nefericire, un singur lucru încă nu pot: să arăt măcar un singur document, o fotografie, indiferent ce, despre colaborarea lui Draža cu nemţii. Îi pot pune în cârcă nişte aviatori americani pe care i-am ucis noi. Îl voi acuza fără milă, fără nici o şansă pentru el. Cu ţinerea de minte tulburată şi cu voinţa frântă, trădătorul poporului nu va putea şi nici nu va dori să se apere... 
- L-am prins pe Neubaher. Cântă ca un ceas bine tras! - spuse judecătorul, urmărind cu viclenie reacţia lui Draža. 
- Şi ce? 
- A recunoscut că se întâlnea cu dumneavoastră şi cu un anume american la Pranjane şi Draginja. 
- Nu este adevărat. Din nefericire, nu este adevărat. 
- De ce "din păcate"? 
- De aceea pentru că, din câte cunosc eu, Neubaher nu a fost nazist şi pentru că, printr-un joc al întâmplării, a ajuns până la rangul de reprezentant diplomatic al Germaniei pentru întregul Balcan. El a dorit ca forţa înarmată a lui Hitler în Balcani să capituleze în faţa mea încă în august patruzeci şi patru, ba, din câte cunosc, a propus asta Berlinului chiar şi oficial. 
- Trebuie că Hitler a fost încântat - spuse procurorul, ironic. 
- Eu am fost pentru Hitler cel mai periculos inamic din Balcani şi el n-a ascuns asta. Bineînţeles că propunerea lui Neubaher a fost respinsă, dar, în ciuda acestui fapt, nemţii au adus steagul alb şi l-au aruncat la picioarele mele. Personal generalul Lehr a oferit capitularea. 
- Când a fost asta? Şi unde? 
- La Pranjane, pe la jumătatea lui septembrie patruzeci şi patru. 
- De ce nu aţi acceptat capitularea lui Lehr? 
- Despre asta nu doresc să vorbesc. 
- Înseamnă că l-aţi apărat pe generalul lui Hitler de înfrângere? - se amestecă judecătorul. 
- Cu trei-patru zile înainte de a veni la mine trimisul lui Lehr, la Pranjane, regele l-a numit pe Tito drept comandant suprem, iar pe mine m-a schimbat şi - aici vru să spună "m-a trădat" însă se răzgândi şi zise - m-a părăsit. Astfel că nu am avut împuternicire nici de la rege, nici de la Guvern să accept capitularea lui Lehr, prin urmare am încercat altceva, dar asta n-a reuşit. 
- Ce aţi încercat? 
- Le-am propus nemţilor să se predea americanilor. Cu mine la Statul Major a fost şi colonelul american McDowell iar când Lehr a acceptat, acesta a cerut de la superiorii săi putere deplină. Numai că, între timp, blestematul de Churchill ne-a săpat groapa şi poporului, şi ţării noastre, şi mie. 
- Înseamnă deci că Churchill i-a ordonat lui Lehr să continue lupta? - zise procurorul, cu ironie. 
- Ştiţi voi bine ce a fost şi de ce a fost astfel - răbufni Draža. Churchill a făcut presiuni asupra lui Roosevelt şi i-a convins pe americani cum că Lehr trebuie să depună armele doar în faţa Armatei Roşii, deoarece Serbia se află în sfera de interes sovietică. Fără concursul acestor cele mai nefericite împrejurări, războiul în Balcani s-ar fi terminat încă din septembrie patruzeci şi patru, iar hoardele lui Stalin nu ar fi mărşăluit niciodată prin Serbia. Nici acestea, dar nici cele proletare, ale voastre, ca sateliţi ai lui Stalin. 
- Asta înseamnă , nu-i aşa, Draža, că acum aş fi fost eu în locul tău şi tu într-al meu? - se înroşi Krcun de furie. Spune, slugă americană! 
- Nici în război nu am făcut ceea ce aţi făcut voi, nici nu aş fi fost, ca învingător,  ceea ce sunteţi voi. Am spus deja, secta voastră este răul, însă voi sunteţi parte a poporului nostru. Oricum, există şi printre voi oameni buni, există naivi şi seduşi, numai că voi sunteţi, în gândire, în idei, în esenţa credinţei voastre, un mare rău, un rău monstruos! 
- Acest rău monstruos al nostru este şi o parte a familie tale! - îşi ridică Krcun mâna, de parcă ar fi vrut să-l lovească. Ţin minte totul şi nu uit nimic. Cu sânge vei plăti ceea ce latri acum! Noi, răi, noi, monştri! Păi şi fiul şi fiica ta sunt... 
- Ştiu eu bine cu cine şi unde-mi sunt copiii! - nu-i permise să-şi termine gândul. Şi nici nu este fiica mea singura...împărţită, pe care aţi împărţit-o. Blestemată divizare! - oftă el adânc. Unii la catolici, unii la islam, alţii la atei. Şi fiecare divizare plătită cu sânge, de parcă am avea sânge pentru două Mări Adriatice - se întristă el pe neaşteptate. 
- Dar nu noi, fute-te-ar Dumnezeu, nu noi i-am turcit şi catolicizat pe sârbii ăştia ai tăi - îl atacă Penezić. Nu credem în Dumnezeu pentru că nu există. Şi chiar de ar exista, el este duşmanul poporului şi reacţiunea. 
- De ce negaţi cu atâta înverşunare că sunteţi şi voi sârbi? Vă este ruşine de propriul popor? 
- Eu sunt un comunist care se ruşinează de pleava care visează o Serbie Mare! 
- Acest sărman popor are toate motivele să-i fie ruşine cu voi, tinere domn, dar să se dezică de voi nu îndrăzneşte şi nu poate. Din cauza copiilor voştri, din cauza viitorului. Prea multe ramuri am tăiat din coroana noastră naţională. Aici vina se răsfrânge şi asupra Bisericii noastre - adăugă pe neaşteptate. 
- De când sunteţi dumneavoastră inamicul nepopularei religii? - întrebă procurorul, neînţelegând despre ce vorbea deţinutul. 
- Mă îngrozesc de gândurile voastre comune, liniare. Îi reproşez Bisericii noastre pentru că a retras semnul egalităţii dintre popor şi credinţă deoarece credinţa se poate schimba, însă naţiunea nu poate. Ea este demarcată de aceeaşi origine, de aceeaşi limbă, de aceeaşi fericire, care a fost puţină, de aceeaşi nefericire, care a fost multă. Naţiunea trebuie să fie deasupra oricărei biserici...Da, da. Aceeaşi limbă şi aceeaşi rădăcină au suferit în timpul măcelului musulmanilor asupra noastră şi a imperioasei apărări ale cărei limite, am spus deja, le-am întrecut uneori. 
- Musulmanii vă sunt recunoscători pentru aceste simţăminte frăţeşti - îl ironiză judecătorul. Ziua întreagă vă strigă numele. 
- Într-o zi, de va dura puterea voastră, vor blestema şi ei, dar nu pe mine, ci pe voi. 
- Comunismul şi frăţia şi unitatea sunt veşnice - zise procurorul 
- Comunismul este o rană vie care trebuie să se mănânce pe sine însăşi. Şi mai reţineţi şi asta. Prea multă ură şi sânge s-a vărsat în acest război pentru ca unul deştept să se gândească la faptul cum e posibilă peste noapte unitatea naţională, ba încă şi frăţia. Programul meu a fost unitatea statală, ca o punte şi un drum până la unitatea naţională, însă o punte pe care am fi făcut-o cu înţelepciune şi răbdare. Dar de ce vă spun eu astfel de lucruri? - dădu el din mână. Voi nu înţelegeţi nimic, mintea voastră este dintr-o singură literă. 
- Tu, slugă burgheză, ai vrut ca în Belgrad să intre Eisenhower şi Montgomerry! - se înfurie Krcun. 
- Popoarele noastre frăţeşti s-au găsit în acest război dinaintea alegerii între zi şi noapte, între soarele sovietic şi întunericul occidental - adăugă procurorul. Mulţumită slăvitului nostru Partid Comunist şi tovarăşului Tito, popoarele noastre frăţeşti au optat pentru soare, iar voi, minoritatea velikosârbilor trădători, pentru Occidentul cel putred, pentru reacţiune! - îşi scoase el pieptenul din buzunarul bluzei şi-l trecu de câteva ori prin păr. 
- La răscrucea dintre revoluţia comunistă şi democraţia occidentală eu am optat pentru democraţie, deoarece pentru ea au fost poporul meu, armata mea, regele şi Guvernul, datoria mea de ofiţer şi jurământul de credinţă. De la bun început mi-a fost clar că... 
- Ţie nu ţi-a fost niciodată nimic clar - afişă Krcun un zâmbet urât. Mă piş eu şi pe rege, şi pe America, şi pe jurământul tău de ofiţer! 
- Am ştiut de la bun început - continuă Draža obosit şi fără voinţă , că am împotriva mea secta comunistă, predispusă la orice crimă şi înşelăciune. Am fost însă încredinţat că în lupta cu voi nu am voie să folosesc metodele voastre. Sunt şi acum convins că nu am greşit în această privinţă şi că puterea voastră e trecătoare! - spuse, abia ţinându-şi ochii deschişi. 
- Când îi prind pe aceşti Trumann şi De Gaulle ai tăi îi pun şi pe ei la frigare! Nu căsca, ci ascultă ce-ţi vorbesc. 
- Cu înjurături şi bădărănii voi vă manifestaţi doar propria voastră teamă şi mizerie. Puteţi doar să mă omorâţi, iar eu chiar doresc să mă omorâţi - spuse el abia auzit şi-şi închise ochii. 
Aproape în aceeaşi clipă îi zvâcni trupul, deoarece i se arătă limpede cum că Miša Cemović îi prinde un ceas în jurul mâinii şi-i spune: "Moşule, m-a trimis unchiul meu să-ţi dăruiesc asta!" 
- Dar ce e cu Pavle, Miša? - tresări el şi se holbă la judecător. 
- Care Pavle? 
- Vedeţi, Đurišić mi-a trimis ceasul prin verişorul său - zise. 
Înţelese că delirează cu voce tare şi-l năpădi sudoarea. 
- Când i-aţi luat prizonieri pe partizanii aceia în satul Planinci? - i se apropie procurorul. 
- Partizanii aceia? Nu-mi pot aduce aminte. 
- Dumneavoastră sunteţi un criminal de război - ţipă judecătorul. Dumneavoastră veţi fi condamnat la moarte şi împuşcat! 
- Mie mi-e totuna - se cufundă el în somn. 
- Minunat! - ţipă Krcun. Să mergem! 
 

...... 
 
 

Lumea se cutremură din temelii. Generalul Mihajlović, onestul patriot iugoslav, a căzut ca jertfă şi mucenic dinaintea picioarelor victorioasei invazii comuniste din Răsărit. Cuceritorii sunt deja în plin avânt să înăbuşe creştinismul în Iugoslavia. Să fim corecţi şi curajoşi şi să recunoaştem tristul adevăr aşa cum este el. 

("The Catholic Times" 
Londra)