Kosovo - srpska sveta zemlja Kosovo - pământ sfânt al sârbilor - poezii -  Editura Uniunii Sârbilor din România - 1999 Traducere în limba română: Ivo Muncian Coperta: Emilija Živanov  ISBN 973-98243-7-4, ©  Editura Uniunii Sârbilor din România                     Pentru a putea citi această carte:   - deschideţi pe HDD un director numit "kosovo" şi copiaţi în el     fişierele "kosovo1.zip" şi "kosovo2.zip";   - despachetaţi fişierele "kosovo1.zip" (Word, 37,676 k)      şi "kosovo2.zip" (Word, 36,297 k)  în acelaşi director;   - în directorul "kosovo" deschideţi fişierul "kosovo1.",     care conţine cuprinsul cărţii în limba română, şi, respectiv fişierul    "kosovo2.", care conţine cuprinsul cărţii în limba sârbă.

Vuk Drašković

KOSOVO

O lume întreagă se întreabă  astăzi: ce va fi cu Kosovo”
Întrebarea care se pune însă, nu este ce va fi cu Kosovo, ci - ce va fi cu noi.
Dacă poate exista un râu fără izvor, o plantă fără rădăcină sau o casă fără temelie, atunci poate exista şi Serbia, pot exista şi sârbii fără Kosovo.
Acolo s-au născut şi s-au creat toate cele care fac din noi un popor, o ţară.
Gračanica, Devičanica, Devič, Ljeviška, Patrijaršija, Sveti Vrači ori Dečani nu sunt şatre pe care le poţi instala într-o altă parte, cum nicăieri nu cresc Bujorii de Kosovo.
De la Paštrik şi Koritnik la Zvečani, de la Samodreža la Čakor nu există vreun râu.
Cum nu există creştini fără Hristos, tot aşa nu există sârbi fără Kosovo. El este Ierusalimul nostru, Muntele Sion al nostru, Zidul nostru al plângerii şi Golgota noastră permanentă unde suntem răstigniţi şi unde înviem.
Atunci când nu exista Serbia, încălziţi de amintirea despre Kosovo, sârbii au supravieşuit ca naţiune câteva veacuri numai datorită acestui Kosovo pe care l-au purtat în inimi.
Kosovo este oglinda noastră permanentă. Întotdeauna şi pretutindeni ne-a fost aşa cum ne-a fost aici în Kosovo. Atunci când la Prizren ctitoream mănăstirea Arhanghelii, în ţaratul nostru ni-l făceam sârb pe Iustinian, nobilii noştri studiau Etica lui Aristotel, iar modelul cavalerilor era Alexandru cel Mare. Patriarhul Čarnojević a luat drumul pribegiei atunci când veneticii de pe costişele spiritual sterpe ale Albaniei s-au asmuţit asupra ochilor Simonidei la Gračanica. În anul 1912 când oştenii sârbi au îmbrăţişat pământul liber Kosovo, luând ţărână drept cuminecătură, atunci s-au pus bazele celui mai vast stat în istoria devenirii numelui sârbesc...
Kosovo de astăzi este cea mai mare nenorocire sărbească, o amărăciune generală. Amarul pe care îl înghiţim trebuie să devină leac.
Pentru a ne întări în Kosovo, Kosovo trebuie să se întărească în noi.
Kosovo ne va sălta când vom pricepe că am căzut şi de ce am căzut.