Cuprins

DE VÂNTURI TE PĂZEŞTE 
CUVINTE 
VINO, EU TE-AŞTEPT 
COROANA POMULUI  
DECÂT NORII MAI ÎNALTĂ 
JUDECĂTORUL 
CÂINELE 
BRUTALE CAPCANE 
LUNA ÎMPLETITĂ-N SALCÂM 
TAINA 
ACOLO, DEPARTE… 
MIROASE PĂMÂNTUL A NOAPTE 
SFÂNTUL SAVA CĂTRE  
POPORUL SÂRB 
POEZIA ESTE UN VESEL RÂU 
ADEVĂRUL E ŞI-AL TĂU ŞI-AL MEU 
DOREŞTE-ŢI PASĂRE SĂ DEVII 
OMUL SE NAŞTE ŞI UITĂ 
OSIRIS* 
RĂSTIGNIRE 
MĂ CHEAMĂ ECOUL 
CA O FRUNZĂ-N VÂNT 
ÎN FURTUNĂ SĂ AJUNG 
REVERIE 
UMBRA-N MOARA DE APĂ 
ÎNCURAJEAZĂ-MĂ 
LUMINEAZĂ CERUL 
OCHILOR LE-AU PLĂCUT VISELE 
AIURITUL 
 
 
 
 
 

DE VÂNTURI TE PĂZEŞTE
 

Omul simte atingerea vântului prin suflet şi frunte.
Câteodată-l fură chemarea furtunii
când în noapte treaz visează-n
freamătul crengilor goale.
Câteodată-ntr-atâta se pierde
încât uită de primejdia ce vine.
Păzeşte-te de nepăsătoarele vânturi
ce strigă precum porumbeii
Păzeşte-te de vânturi când adie
de prin colţuri ele te pândesc
atuncea când te-mbraci în rochii de mătase.
Se va grăbi asemenea furtunii
bucuria să ţi-o strice
să-ţi tulbure şi mintea.
Ţie numai un mesaj îţi va lăsa
cum sămânţă ai avut cândva 
de vânturi să nu-l aperi
şi-ntoarcere pentru tine nu mai există.
De vânturi te păzeşte când te grăbeşti
în întâmpinarea noii zile
fiindcă tu nu ştii:
ploaie de-ţi aduce ori furtună ori 
vânt de primăvară ce bobocii îi desface
simţurile să-ţi îmbete.
Nu-i şopti în noapte vântului
prietenul nu o să te-audă.
Ascunde-ţi bine trupul
sufletul să nu ţi-l fure vântul
să ţi-l ducă-n necunoscuta lume-a visului. 
Păzeşte-te de feluritele vânturi… 
sufletul să nu ţi-l fure vântul
să ţi-l ducă-n necunoscuta lume-a visului. 
Păzeşte-te de feluritele vânturi… 

CUVINTE
 

Ca o picătură de apă când îşi ia zborul
din preacuratul Izvor
şi doreşte mersul apei mult să îl sărute,
astfel şi râul înfăşoară vârfurile munţilor
de duce cu el cuvinte de la om
peste taifas şi până la bucuria-n 
care cristalul vieţii visează.

De-şi iau cuvintele tale prea repede zborul
pot curcubeul să îl şteargă,
pot schimba al vieţii mers
pe om să-l sfărâme ele pot.

Caută farmecul taifasului în glas.
Când pronunţă omul cuvintele
Cerul vrăjit îl deschide.
Când neomul aceleaşi vorbe cântă
Cerul doreşte
ca fulgerul lumina să-nvârtejească
tunetele muzică să fie…

De ţi-e chemarea cuvinte să rosteşti
şi-ale oamenilor capete precum vântul să le răsuceşti
opreşte pentru o clipă
de te uită la cel
căruia cuvinte tu i-ai destinat
şi de găseşti durere şi tristeţe şi regrete
şi dorinţa de a-şi îndrepta greşeala
cheamă-l
ca şi-atunci când pruncu-ţi dojeneşti
dar şi doreşti 
să stea-n picioare
şi-atunci când îţi roagă iertare.

Nu judeca de nu-ţi e profesie aceasta 
şi nu uita,
pe alţii de-i judeci
cu atenţie vorbele-ţi rosteşte!

Şezătoarea pod al iubirii îţi devine
peste el lumea să-ţi găseşti
şi cu bunătatea să te recunoşti. 
şi dorinţa de a-şi îndrepta greşeala
cheamă-l
ca şi-atunci când pruncu-ţi dojeneşti
dar şi doreşti 
să stea-n picioare
şi-atunci când îţi roagă iertare.

Nu judeca de nu-ţi e profesie aceasta 
şi nu uita,
pe alţii de-i judeci
cu atenţie vorbele-ţi rosteşte!

Şezătoarea pod al iubirii îţi devine
peste el lumea să-ţi găseşti
şi cu bunătatea să te recunoşti. 
 

VINO, EU TE-AŞTEPT
 

Vino omule din vis
când stelele noaptea-o luminează!
Vino, muritorule anonim
îmbracă-ntâi cămaşa ta de râs
picioarelor tu dăruieşte adormitele-ncălţări
ia în mâini florile cele mai frumoase
aşează-ţi pe creştet pălăria de râs
dar ia aminte, nu-mi trece prea aproape
că teamă mi-este…

Grăbeşte-te, nu mai aştepta nici măcar o clipă
uită acea lume a viselor ce te păzeşte
de-ale mele dorinţe
condu-mă dar nu mi te-apropia.

Du râul peste munţi şi mări
pod de flori împleteşte
doar astfel voi recunoaşte drumul
şi zbura-voi ochii să ţi-i văd.

Voi aştepta cele dintâi stele să mă laud
cum îmi tremură sufletu-n clarul de lună cel dintâi.
 

COROANA POMULUI 
DECÂT NORII MAI ÎNALTĂ

Curaj înseamnă a fi legat
de pământ cu propriile-ţi rădăcini,
a simţi totul în jurul tău,
a petrece norii de furtună,
a înapoia vârtejul vânturilor, 
a cânta şi când nu te place,
şi totul fără să te mişti!

Tânjesc coroanele pomilor
caută încrederea omului
să-i dăruiască roadele
împreună să se bucure.

O, viteazule pom!
Tu stai şi venirea mi-o aştepţi.
Îmi tremură sufletul de bucurie
pentru dragostea şi darurile tale.

Când se-opreşte timpul
îmi voi aduce propriul vârtej până la tine
din inimă vor porni cuvintele să curgă  -
Aici e pomul acela nins
el e începutul vieţii tale. 
 
 

JUDECĂTORUL
 

Trăiesc lângă mine mulţi judecători 
care-mi pronunţă verdicte.
Îmi spune sunetul clopotelor 
să privesc în ochii lor.
De-şi exprimă greşitul gând cântând
nu-i jigni şi nici cu privirea tu nu-i dojeni
judeca le va propria lor conştiinţă.
De judecă, iar ochiul lor lacrimă anunţă
şti-voi că le-a-mbrăcat conştiinţa
omeneşti odăjdii.

Eu ştiu
că există un Judecător
care-i cheamă pe toţi judecătorii pământeşti
să le pronunţe verdictul
în clipa stelară
a demisiei lor pe veşnicie.

Voi aştepta hotărârea Judecătorului
fiindcă ştiu că doar Acest Judecător
nu va da greşitul verdict
ci doar îmi va şopti:
de pleci oriunde
pleca-vor cu tine judecătorii tăi
să-ţi pronunţe verdictul aşa
cum şi tu altora le-ai judecat!

CÂINELE
 

Aud lătrat în apropiere,
nu ştiu a cui este tristeţea
mi se pare acum că e doar un câine
legat şi părăsit.

Plânge noaptea deasupra lor
şi umbrele de sub streaşina casei,
fiindcă tot ceea ce-i oferă
departe rămâne de el.

Nici cuvintele mele până la el nu au ajuns
iar el cu privirea mă mângâie, lanţul mi-l arată.
Ce să fac?
Lanţul de-i dezleg
va începe să mă alerge
şi colţii să mi-i arate.
De rămâne lanţul
înalt capul şi-l va ridica,
Despica se va cerul
de tristeţea glasului ce se roagă.

De auzi un vaiet şi-un urlet dureros
poate şi pe tine cineva te cheamă…
Îţi doresc cu-nţelepciune să hotărăşti,
mâna să-ţi întinzi, cu inima să te-apropii,
un lucru te rog
în aceşti ochi să nu priveşti
fiindcă tristeţea lor
în inimă poate să-ţi intre
 

BRUTALE CAPCANE
 

Animalice forţe dau munţilor târcoale,
bat la uşa casei tale
până ce-n inimă nu ţi se mută.

Animalice forţe râurile opresc
îţi doresc bucuria de a vedea fundul
nămoloaselor şi obositelor ape.

Animalice matahale conduc ţipătul
prin canioane de râuri
fiindcă ştiu  cât de mult îţi place şoapta liniştită.

Leagă noduri prin vârfurile munţilor
întărindu-le cu piatră
pun cuie şi greutăţi
şi trezirea ţi-o aşteaptă.

Prin fiecare cuvânt ce-l rosteşti
prin fiecare pas pe care-l păşeşti
prin inima cu care sufletul iubeşte
prin ziua pe care-o aştepţi
şi când viaţa altora le-o înfrumuseţezi…
întotdeauna se găsesc dintr-aceia
care doresc vina să-ţi vadă.
 

LUNA ÎMPLETITĂ-N SALCÂM

Privesc minunatul corp al Lunii
şi gândesc
cum ar fi să zbor spre ea
în umbra-i să mă odihnesc
şi să mă întorc în lumea tăcerii.

Într-atât mă cuprinde dorul,
caut pantofii cufundaţi în vis
mă încalţ cu himerele mele
şi mă prefac în pasăre,
într-un nor şi-ntr-un salcâm alb.

Încalţ pantofii
însă ei mă strâng precum cătuşele,
nu ştiu să păşesc,
plâng
şi-l chem pe adormitul scufundat în vise
să mă descalţe.
El nu-mi aude chemarea,
pantofii mă strâng
de parcă am o legătură de sârmă

Mi-am pus pantofii pe piciorul gol
şi-am alergat în îmbrăţişarea clarului de lună,
am auzit nişte glasuri
care m-au purtat spre cosmice înălţimi.

TAINA
 

Păzeşte cuvintele noastre
spuse valul meu
păzi-le-voi de furtună
răspunse valul tău.

Păzeşte tainele mele
vru râul meu 
păzeşte şi tu cuvintele mele
răspunse malul tău.

Cheamă-mă-n această dimineaţă
dori sufletul meu
te voi chema şi seara şi dimineaţa…
se vor auzi de departe cuvintele.

După aceea totu se pierdu, se duse, se duse…
rămase numai taina noastră…
 

ACOLO, DEPARTE…
 

Aud cântecul “Acolo, departe…”
Cuvintele lui mi-au întristat inima
văd un râu roşu
un picior tăiat, o mână rănită, un cap înfăşurat

Mă apropii puţin câte puţin, în linişte, în linişte
mângâi rănile, ridic pleoapele închise
în mâini le prind mâinile
şi-i întreb - cum vă simţiţi?

Liniştea deschide uşa ascunsă
calc peste prag
privesc petrecerea şi chemarea goarnei
ritmul este acelaşi ca în “Acolo, departe”…

Aud cum cânţi şi tu
tu cel dus de furtună…
 

MIROASE PĂMÂNTUL A NOAPTE
 

Miroase pământul a noapte
rămas-au doar brazdele întoarse
seminţe nu există-n aceste rânduri
coboară flămândele ţipete ale păsărilor la răsăritul zorilor.

Ce s-a întâmplat cu aceste persoane
de-au lăsat pământul nearat
au mâncat seminţele pentru semănat pregătite
şi-n necunoscut au plecat.

Auziţi chemarea pământului
şi tânguitul clopotelor bisericeşti
Aţi plecat să araţi pământuri străine
şi să cântaţi cântece de voi neînţelese.

Vom găsi grâu în hambarele noastre
vom semăna rândurile de sub curcubeu.
Veniţi, copii ai noştri, deschise sunt uşile
treceţi pragurile de-ales neghina.

Când veniţi întindeţi-le gazdelor mâna
şi cu inima smulgeţi un pumn de stele.
 

SFÂNTUL SAVA CĂTRE 
POPORUL SÂRB

Iubite al meu popor
câştigăţi bucuria prin muncă
şi absoarbe veselia:
din pământ roadele
din fântână limpezi picături
din furtună calde cuvinte.

Leapădă nefericirea şi tristeţea
adu cuvintele veseliei
când seceri holdele de grâu.
Capul în sus ţi-l ridică
porneşte cursurile vieţii
cheamă prieteni în casele tale
cheamă lumina Soarelui
şi-ale Lunii raze perlate.

În tot ceea ce faci
găseşte frumuseţea stelelor
şi-n gândurile şi-n cuvintele 
pe care oamenilor le trimiţi.
Nu te gândi că dorul îl doreşti
nu spune că nu e vremea bine dispusă.
Adună cunoştinţele
de prin scrierile strămoşilor de demult
şi găseşte cuvinte de dragoste pentru tot ceea ce faci.

Poporule sârb
nu chema tânguirea în suflet
nu accepta răzbunarea
ci zâmbeşte
şi inspiră lumina
ca în timpul Meu.
Prin furtună condu-ţi copiii
îmbrăţişează bunătatea primordială
şi du-te pe cărările iubirii.
 

POEZIA ESTE UN VESEL RÂU
 

Bunătatea e mai tare
decât piatra

Căldura sufletului
decât vânturile

Inima veselă
decât dorurile

A dărui e-o mai mare bucurie
decât a lua

Poezia este un vesel râu
mai tare decât tânguirea
 

ADEVĂRUL E ŞI-AL TĂU ŞI-AL MEU
 

Adevărul e şi-al tău şi-al meu
tu stai pe loc eu păşesc
pe sub pustiul clar de lună
când eu mă opresc tu porneşti
totul e la fel până străjuiesc vânturile
singura deosebire se află în paşi
haide să încercăm astfel
eu voi păşi porneşte şi tu 
în întâmpinarea vântului
de ne întâlnim precum crepusculul
la porţile nopţii
am pornit pe aceeaşi urmă
de trecem unul pe lângă celălalt
aidoma focului prin ierburile moarte
niciodată nu ne vom vedea 
de am pornit drept
de sunt depărtările la fel
de ce sunt diferite punctele de plecare

Mă rog cerului să ne întâlnim
în dogoarea ierburilor verzi
te voi căuta zi şi noapte
în venirea zorilor şi-n braţele amurgului
îţi voi ieşi în cale alergând cu paşi veseli
mâinile noastre se vor împreuna 
sta-vom îmbrăţişaţi în clarul de lună
Adevărul e şi-al meu şi-al tău
 

DOREŞTE-ŢI PASĂRE SĂ DEVII
 

Îmi doresc uneori pasăre să devin
să-mi întind aripile
să zbor deasupra norilor
de sus să văd cine mă iubeşte

şi mă cheamă să mă trezesc de dimineaţă
să ascult liniştea
să ating lumina stelară

Îmi doresc să devin furnică
să plec să dispar
eu sunt giruetă pentru floare
culorile doresc să i le fur
cu parfumu-i oamenii să-i chem

Atunci mă opresc
Iar mi-e sufletul suferind
ascult ce-mi şopteşte inima
Hei, tu nu eşti nici pasăre nici furnică
Doreşte-ţi să fii Aici
şi-Acolo Undeva în acelaşi timp

Uneori îmi doresc
pasăre să devin
 

OMUL SE NAŞTE ŞI UITĂ
 
 

Omul în chinuri se naşte
plânsu-i este cea dintâi bucurie
bun venit ţipetele mamei
dăruire lacrimile tatălui

Omul e vânt ori pasăre
răstignit cu semnul naşterii
între uitare şi speranţă

Omul se naşte şi uită
ceea ce este de la mamă dăruit
uită că e-n el semănată
sămânţa tatălui

Uită totul
şi-ntr-o nouă viaţă
liber porneşte

Omule
Pe lume fi binevenit
 

OSIRIS*
 
 

Reînvie  victoria
sufletului
Se ridică a nenorocirii 
cortină
S-au îndepărtat malurile
 de-adâncuri
S-au îmbrăţişat surorile în
cântec
S-au atins valurile
 cu dragoste
S-au împlinit dorinţele
 cu bucurie
Nopţile fără vise şi insomniile
  au dispărut
Zilele reuşitelor o Doamne
  au venit singure
Seninul Cer a zărit
Cute adânci pe frunte
Lacrimi uscate
  în ochi
A rămas pentru totdeauna cântecul
Osirisul sufletului meu
  despre Veselie
Apără-mă să nu mai simt
  tremurul
Când îmi porneşte mâna
Să ţi se alăture
şi să adune cântecele
Cuvintelor mele pline de bucurie
………………..
* Transformare
 
 

RĂSTIGNIRE
 

1.
Cum să gândeşti răstignirea ca pe-un mesaj
Cum să gândeşti mesajul în care
E mai puternic Răul decât Binele
Şi boala care doar în curatele suflete se cuibăreşte
Boala care naşte orori
care gurile strâmbă 
care ochii-i strică 
Şi mâini transformă-n gheare
Care sufletul bolnav
Cu Răul îl pune deopotrivă

2.
Gândeşte rănile poverii
Care durerea-n chin o preface
Gândeşte chinul
ce mâinile-ţi desface
Şi care capul pe piept ţi-l pleacă
Şi care cutele inimii tale
în ochii ţi le împinge
Gândeşte

3.
Nimeni rănile nu ţi le va vindeca 
aidoma Timpului
Nimeni  nu va citi mesajul
aidoma Curcubeului
Zadarnice-i sunt dorinţele sufletului răstignit
Zadarnică-i este iertarea răzbunătorului
Cum să gândeşti răstignirea ca pe-un mesaj
Cum

MĂ CHEAMĂ ECOUL
 

Mă cheamă ecoul
prin canion să mă întorc
casa cu iertare să mi-o-mpodobesc
să descui încuietoarea pentru împăcare
să pregătesc cina pentru conversaţie

Mă cheamă ecoul
să însemn cărările
să luminez ale râurilor drumuri
Bucuriei izvor să-i dăruiesc

Mă cheamă ecoul
iar eu nu ştiu încotro să pornesc
Voi merge pe urmele Izvorului
şi cânta-voi până ce la Estuar ajung

Mă cheamă ecoul
 

CA O FRUNZĂ-N VÂNT
 

Nu mi-e teamă de cântecul
pe care acest foc îl plăsmuieşte

Nu mi-e teamă de jăratecul
ce din suflet îmi porneşte

Scânteia e ca o frunză-n vânt
la acest foc mâinile mi le-ncălzesc
şi râd şi râd
 

ÎN FURTUNĂ SĂ AJUNG
 

Prin veşnicie-mi trece furtuna
Prin furtună trece Timpul

Presimt ale nepăsărilor treceri
Presimt ale mele drumuri înspre furtună

Care anume fusuri
mi-au pus pulsurile în mişcare
în care anume timpuri am păşit

Aştept să mă răcoresc
O vârfuri ale valurilor pe care le conduc
Aştept clipa
Să-mi unesc valurile cu-ale furtunii valuri
Nu mă voi mai întoarce
Voi rămâne Aici
dar voi fi şi Acolo Undeva
 

REVERIE
 

Adeseori mă caut în lumea cea necunoscută
în care se-ntâmplă întotdeauna câte ceva
eu mă furişez şi visez
Uneori privirea-mi cheamă reveria
în pupila ochiului pe care nu-l cunosc
Când colo
culorile Curcubeului îmi colorează ochiul
Nu ştiu dacă să fug
din ochiul plin de frumuseţe
în stăpânu-i adâncit în vise
al cărui ochi în ochiu-mi l-am adus

Mi se pare că din nou de văd ochiul acela
dori-voi să-l visez
dar asta nu-ndrăznesc
Şi-mi întreb Călăuza
de e păcat în ochii altuia să priveşti
Răspunsul e ca norul cel alb
neliniştită încep să alerg 
Nu mă duc picioarele într-acolo unde le grăbesc
pe furiş se întorc
 

UMBRA-N MOARA DE APĂ
 

Umbra mea-n moara de apă se leagănă
până ce stau lângă focul de culoarea piersicilor
Doresc să se legene şi vesel să scânteieze-n
adierea vântului până ce-n loc stă Luna

Îmi caut palida umbră
până ce grâul îl deşert din sacii plini
Când piatra să macine porneşte
ea făina o va cânta

Nemărginit iubesc această exaltare
iar când singură sunt umbra mă sărută
Nici un cuvânt nu spune îmi şopteşte piatra de moară
niciodată în întuneric singură mult să nu rămân

Umbra mea Soarele va păzi-o
la fel şi Luna când din întuneric iese
păzi-o vei şi tu morarule
de mă luminezi cu jarul pupilelor tale
 

ÎNCURAJEAZĂ-MĂ
 

Consolează-mă cu amintirile
cuvintele şi strânsul de mână fierbinte
Încurajează-mă cu suspinele şi seninătăţile
încuie-mă-n suflet prin tăcere

De vei măsura timpul
nu voi apuca să-ţi spun
cât doresc râul să se oprească
şi arătătorul să nu o ia din loc

Sărută-mi umbra
Vrăjeşte-mă
Încurajează-mă
spune-mi măcar cum e vremea

Privesc la tine radioasă
timp al timpului meu
 

LUMINEAZĂ CERUL
(lui Milić de Mačva)

Doresc să te întreb artistule
De ce ţi-e negru cerul
de ce au stelele colţurile urâte
la ce folosesc copacii care-n ceruri zboară

Nu te supăra omule dragă
Pentru mine e albastru cerul
galbenul mi-a adus cel mai mare noroc
în pădurea veselă nu există copaci tăiaţi

Te invit să pictăm laolaltă
împărţi-vom bucuria şi fericirea
cântecul va fi al meu
mâna a ta iar pictura a Cerului

Colorează cerul în culori albastre
fă în mijlocul picturii-un Soare galben
iar în partea cea de jos cu verzi culori
tu colorează bucuria florilor din iarbă

Pictează o preafrumoasă fată
cu ochi mari şi buze-nflăcărate
cu flori şi fluturi tu îmbrac-o
în păr tu-mpleteşte-i panglici roz

Înalţă-i mâinile deasupra capului
întoarce-i palmele spre înălţimi
mişcarea să i se legene precum un fus
pasul precum al căprioarei să îi fie 

Auzi artistule
am scris aceste cuvinte pentru tine şi pentru mine
cu puritatea mişcărilor tale
mă vei duce şi pe mine în veşnicie
 

OCHILOR LE-AU PLĂCUT VISELE
 

Îmi aduc aminte a fost
cândva demult

Am desenat curcubeul
pe fruntea mea

Ochilor le-au plăcut visele
nu mâinile

Sălciile-au primit jocul
jucătorilor Lunii

Mie cândva demult
mi-a plăcut umbra ta

Îmi aduc aminte a fost
cândva demult
 

AIURITUL
 

Eu ştiu când cineva
exprimă sincere cuvinte
gemetele pentru sine păstrează 
Când mă priveşte
el râde
dar de mine îşi ascunde
tristeţea
Îi intuiesc în ochi înfrigurarea
Aiuritul e răstignit în singurătate
Îl întâlnesc uneori
el mă priveşte şi pleacă
Simt că e greu
când cineva te iubeşte
dar nimica nu vine
din râul tău